Sunt un suflet angelic ce a ales să vină voluntar în această perioadă pe Pământ. Deși sunt un suflet bătrân, nu am experimentat foarte mult pe Pământ, aceasta fiind a 15 viață/ experiență . Am experimentat în schimb în alte părți ale universului: Lyra Vega, Pleiade, Sirius, Antares, Arcturus, Saturn și lista poate continua. Am ales să vin pe Pământ în momente cheie ale evoluției planetare, prima dată în urmă cu peste 15.000 de ani în Lemuria și după în Atlantida. De atunci am mai avut încă 13 întrupări pe Pământ, ele fiind în momente cheie ale evoluției planetare. În această experiență pe Pământ, am ales ca principală misiune să aduc cunoașterea din dimensiunile mai înalte si la fel ca multe alte suflete să învăț iubirea necondiționată și ieșirea din iluzia dualității. Pe lângă echipa mea personală de ghizi, am lângă mine un grup de pleiadieni și unul de arcturieni care mă ghidează și mă susțin în a-mi face misiunea pentru care am venit Aici și Acum. Darurile mele sunt frumusețea, echilibrul, ordinea, pacea, creativitatea. Da! Mă caracterizez ca fiind un suflet creativ,artistic foarte intuitiv și cu o putere mare de manifestare. Ador ordinea și echilibrul, am un simț înăscut al corectitudinii și al legii karmice, o claritate și un echilibru între alegere și consecință.
În experiența prezentă am ales să mă întrupez din doi părinți ce mi-au oferit libertatea de a fi . De la începutul întrupării mele în această viață actuală am avut prezente amintiri ale anterioarelor experiențe/vieți. În primii ani ai copilăriei am avut tot felul de trăiri și povesteam numeroase lucruri, ce i-au determinat pe cei din jurul meu să mă ducă la diverși medici sau să caute tot felul de explicații cât mai logice și mai raționale pentru ei. Însă amintirile și trăirile mele rămâneau prezente. În adolescență, am început să citesc cărți și articole despre posibilitatea existenței vieților trecute și despre Univers. A fost un moment în care visele privind viețile trecute, amintirile experiențelor precum și emoțiile blocate au început să devină din ce în ce mai numeroase și mai puternice. După mulți ani de lucru cu mine, am ajuns la ceea ce sunt astăzi, o ființă de lumină întrupată, conștientă de natura sa divină, capabilă să-mi accept și să-mi iubesc trecutul, recunoscătoare pentru prezent și total încrezătoare în viitor, cu convingerea puternică că toate experiențele mele au fost alese cu grijă și din iubire de Sinele Meu Înalt, și că sunt creatorul realității mele. Conștientizez că mare parte din existența mea prezentă, am trăit-o în negare și neacceptare, căutându-mă pe mine din trecut și uitând să trăiesc prezentul, pierzând astfel scopul pentru care m-am întrupat, simțirea iubirii pure și infinite a creatorului.
Aleg să trăiesc Aici și Acum și să mă bucur de Tot Ceea Ce Este!


